Trei noi membri se alătură Fundației Plone
Fundația Plone salută trei noi membri, confirmați în unanimitate de către Consiliul de Administrație al Fundației în data de 12 mai 2016. Calitatea de membru al Fundației este acordată pentru contribuții semnificative și de durată în proiectul Plone și comunitate. Comitetul de Membri ai Fundației Plone a recomandat în mod copleșitor pe fiecare aplicant pentru contribuțiile lor permanente la Plone.
Maik Derstappen
Maik a organizat și a participat la multe evenimente Plone și a reprezentat Plone la evenimentele tehnologice din întreaga Europă. El a contribuit cu add-on-uri Plone și, cel mai recent, a fost un membru-cheie al echipei Plone CMS Garden.
Patrick Gerken
Patrick a fost un colaborator al Plone din 2009, ajutând utilizatorii pe IRC și pe forumul comunității noastre. Patrick a fost un organizator al Plone Konferenz 2012 și este un creator al ghidurilor de formare Plone.
Gil Forcada
Gil conduce în spatele scenei activitatea în domeniul infrastructurii Plone ca membru al echipei de testare și integrare continuă și a participat și a prezentat la multe evenimente Plone din 2009. Gil este principalul organizator al sprintului lunar World Plone Office Day.
Fundația este mandatarul pentru proprietatea intelectuală Plone, lucrează pentru a proteja și a promova Plone, iar acum are 110 membri activi.
Fundația Plone încurajează cererile contribuitorilor de lungă durată la proiectul si comunitatea Plone. Aflați mai multe despre calitatea de membru al Fundației și despre procesul de aplicare.